Întuneric Sub Acoperire

Scântei

Au fost acele scântei pe care le-am simțit la început un semn al unei iubiri ce va avea să dureze sau un foc de avertizare?

Te-am văzut stând acolo ud leoarcă de ploaia torențială, emoțiile tale fiind atât de evidente.

M-ai cucerit de la primul zâmbet, de la acel schimb de priviri intens și plin de curiozitate.

Mi-ai dăruit o floare.

Trandafir.

Roșu închis.

Clasic, dar e ceea ce îmi place.

Închid ochii și aud râsete, glume, întrebări copilărești. Și încep să simt o văpaie, domolă pentru un moment, așteptând să danseze pe ritmul nostru.

Ochii tăi, magnetici.

Prezența ta, brusc devenită o necesitate.

Mi-ai dat lumea peste cap încă din prima zi.

Și te-ai asigurat să o faci până în ultima.

Tineri, curioși, unul mai timid ca celălat, am format un tot preț de câteva luni. Vedeam în ochii tăi admirație, recunoștință, un început de iubire. Ochii mei erau plini de emoție, mirare și fericire că cineva mă vede după atâta timp.

O uniune.

Asta am însemnat noi doi, până când am încetat să mai existăm.

---

Haos

Cine ești, străin de lângă mine? Ne cunoaștem? Unde a dispărut omul pe care obișnuiam să-l râvnesc zi și noapte?

A plecat.

Nu știe când și dacă va reveni.

Nu am apucat să spun Adio.

Mă uit la noul om din fața mea și nu știu de unde să-l iau. Îmi pare familiar, dar e mult prea diferit față de tine.

Rece, dur, cu o inimă grea ce-l ține la pământ.

Mă încumet să-l ajut.

Dă-mi mâna, te pot ridica.

Nu pot.

Cum să nu poți? Trebuie doar să îți faci puțin avânt și apoi te trag în sus.

Nu știu cum. Mai bine hai aici lângă mine. E mai bine.

Pe fiece zi care trecea, simțeam cum pământul se surpa. Puțin câte puțin, vedeam cum mă apropiam tot mai mult de el și de întunericul din jurul lui.

Voiam să mă întorc, să mă ridic la suprafață dar odată cu fiecare discuție aprinsă, fiecare replică tăioasă, fiecare abandon, inima-mi devenea de plumb.

Te rog nu mă lăsa singură aici, e frig și întuneric.

Primesc drept răspuns tăcere, urmată de dispariția noului tu în negură.

Nu îi mai pot ține piept, a devenit prea puternic.

Simt cum mă pierd într-un labirint fără ieșire. Vocea mea interioară a pierit, alături de ultimele fărâme din suflet. Apare rațiunea, care mă îndeamnă să fug cât mai departe.

Vreau să rămân pentru a mai încerca încă o dată, dar e posibil să fie fatal.

Unde esti?

---