M-am uitat în ochii tăi spunând „Mai stai puțin„, însă tu erai prea hotărât să pleci, așa că te-am lăsat. Mâinile noastre s-au despărțit, iar eu cu o emoție necunoscută mă uitam către tine în timp ce te îndepărtai de mine. Apuc să îți aud vocea pentru ultima oară, cand m-ai sunat să mă întrebi „Oare să mut mașina mai aproape?”. Eu agitată fără să înțeleg de ce, ți-am spus să o lași acolo unde e și să vii înapoi repede. Mi-ai zis că ești aproape și la scurt timp, tot ce auzeam era vântul care vâjâia violent.

„Unde ești?”, atât îmi răsuna în gand în timp ce mergeam cu pași rapizi, dar care se simțeau de parcă as fi pășit prin apă, în timp ce te căutam. Panica deja mă cuprinsese cu totul, ceva spunându-mi că ai pățit ceva. „Unde esti?”. Atâta agitație în jurul meu, neînțelegând ce se petrece, încep să te caut din nou, disperată să îți vad chipul în mulțime. La un moment dat, mă opresc și încep să mă rog că am halucinații din cauza panicii, întrucât te-am găsit. Însă nu erai în mulțime, mulțimea era acolo pentru tine.

Mă uit la tine, întins pe pamantul rece, încercând să îmi dau seama dacă e real ceea ce trăiesc. Eram pe jos, în genunchi, rugându-mă, strigandu-te să vii înapoi la mine, la noi. Mă rugam să mă auzi și să nu mă lași singură. „Luptă pentru iubirea noastră.” Speram ca puterea iubirii noastre să te aducă înapoi și să ne putem continua povestea, însă viața a avut un alt plan pentru noi doi. Destinul a vrut să ne continuăm povestea sub altă formă: prin amintiri, prin povești, prin pasiunile noastre și prin planurile făcute de noi doi, pe care le voi duce la capăt.

„Ce mă fac acum fără tine?”. Am rămas cu jumătate de suflet lipsă, cu inima îndurerată și cu un drum în față, pe care va trebui să îl parcurg fără tine lângă mine.