Limite

Știi ce am realizat?

Ce mă supără de-adevărat?

Care mi-e amarăciunea când vine vorba de noi doi?

Faptul că mi-ai dat o listă. Un contract.

Rânduri peste rânduri de limite, dorințe, așteptări.

Pentru ce?

Ca să-ți fie bine și să te asiguri că așa ești în deplin control a ceea ce înseamnă viață.

Tot ce mi-ai impus încă din primele zile, pentru mine au însemnat doar niște reguli, indicații pentru cum ar trebui să mă port și ce ar trebui să simt, sau să nu simt în cazul de față.

Ai creat o imensă presiune asupra mea. O teamă. Să nu cumva să simt mai mult decât mi s-a permis în contract. Să nu cumva să fac un pas în plus în direcția ta, pentru că e posibil să mă trezesc singură.

Lăsată cu buza umflată.

M-ai oprimat de tot ce înseamnă frumusețe, bucurie, libertate.

Pentru tine libertatea înseamnă să faci ce vrei, unde vrei, când vrei, cu cine vrei fără să ai un om pe conștință.

Pentru mine libertatea înseamnă să îmi pot simți emoțiile, să le îmbrățișez și să le trăiesc pe deplin.

Tu mi-ai luat libertatea.

Mi-ai luat plăcerea de a simți.

Plăcerea de a fi un simplu om.

Îmi vorbești de libertate, dar uită-te la tine cum ai început să impui limite încă de la început.

Libertatea între noi ar fi trebuit să fie acceptarea noastră.

Acceptarea sentimentelor.

Acceptarea gândurilor.

Ți-am oferit o parte din mine, o parte din timpul meu, atât cum am putut.

Am vrut să îți dau curaj să simți, ca să vezi cât de frumos poate fi totul când ai puțină emoție.

Iartă-mă.

Pentru câteva momente mi s-a părut că te văd.

Liber, copil, fără constrângeri, fericit.

Emoționat.

M-am înșelat.

Așa că fii liber în închisoarea construită de tine, oprit de grilajul pus de mintea ta, iar eu am să mă duc să fiu om.